Servicii

Biorevitalizare PRX-T33

PRX-T33 – Biorevitalizare fără ace – AMOO KLINIK

Tratamentul PRX-T33 este o tehnică inovatoare de biorevitalizare a pielii, disponibilă acum și la Amoo Klinik, care utilizează un gel avansat pentru a îmbunătăți textura pielii fără a fi necesare acele sau perioade lungi de recuperare.

Aceasta reprezintă o soluție excelentă pentru rejuvenarea pielii, fără efectele secundare obișnuite, cum ar fi peelingul sau descuamarea.

Ce este PRX-T33?

PRX-T33 este un dispozitiv medical sub formă de gel, care combină trei ingrediente active puternice:

  • TCA 33% (acid tricloracetic): cunoscut pentru utilizarea sa în peelinguri chimice, TCA stimulează regenerarea celulară și producția de collagen;
  • Peroxid de hidrogen (H₂O₂): acesta intensifică efectul acidului tricloracetic, facilitând pătrunderea în piele și regenerarea la nivel profund, fără a cauza descuamarea pielii;
  • Acidul kojic: recunoscut pentru efectul său antioxidant și iluminator, acest ingredient ajută la tratarea hiperpigmentării și conferă pielii un aspect luminos și uniform.

Inovația PRX-T33

PRX-T33 oferă o soluție modernă pentru biorevitalizarea pielii, fără efectele secundare ale peelingurilor chimice tradiționale. Sinergia dintre TCA și peroxidul de hidrogen stimulează pielea să producă colagen nou și să se regenereze, fără a cauza descuamare sau iritații severe. De asemenea, acidul kojic ajută la tratamentul hiperpigmentărilor, ceea ce îl face eficient pentru persoanele cu piele afectată de soare sau expunerea la alte surse de radiații UV.

Cum se desfășoară procedura?

Procedura PRX-T33 este simplă și rapidă, fără necesitatea de recuperare extinsă:

  • Aplicarea gelului: medicul aplică gelul PRX-T33 pe față, gât sau decolteu, masând delicat zona pentru a asigura pătrunderea profundă în piele.
  • Bumărul de ședințe: rezultatele sunt vizibile încă de la prima ședință, însă pentru rezultate optime se recomandă un ciclu de cel puțin 4 ședințe, efectuate la intervale de 1-2 săptămâni.

Indicații pentru PRX-T33

Tratamentul PRX-T33 este indicat pentru:

  • Piele flască și lipsită de elasticitate: ideal pentru rejuvenarea pielii la nivelul feței, decolteului și corpului;
  • Piele fotoîmbătrânită: persoanele expuse la soare, fumători sau cei care au folosit frecvent solar pot beneficia de îmbunătățirea aspectului pielii;
  • Riduri medii și adânci: stimularea colagenului ajută la netezirea ridurilor;
  • Melasmă: PRX-T33 este eficient pentru tratarea petelor maronii cauzate de expunerea la soare sau dezechilibre hormonale;
  • Cicatrici atrofice și hipertrofice: ajută la netezirea cicatricilor și îmbunătățirea texturii pielii;
  • Vergeturi: poate reduce aspectul vergeturilor, oferind pielii un aspect mai uniform.

Recuperare și avantaje

Unul dintre cele mai mari avantaje ale tratamentului PRX-T33 este că nu implică o perioadă lungă de recuperare. Spre deosebire de peelingurile chimice tradiționale, nu există descuamare sau înroșire severă. De asemenea, tratamentul este non-invaziv și poate fi utilizat pe tot parcursul anului, inclusiv în lunile de vară.

Pacientele de la Amoo Klinik pot reveni la activitățile zilnice imediat după tratament, fără a-și face griji cu privire la timp de recuperare extins sau efecte secundare majore.

Concluzie

Tratamentul PRX-T33 oferă o soluție inovatoare pentru cei care doresc să îmbunătățească aspectul și textura pielii fără durere sau perioade de recuperare îndelungate. La Amoo Klinik, acest tratament este disponibil ca parte a unei game largi de soluții estetice pentru rejuvenarea pielii, putând fi combinat cu alte proceduri, cum ar fi injectabilele de biorevitalizare, microneedling, PRP sau radiofrecvența.

Consultă specialiștii noștri pentru a afla cum PRX-T33 poate fi adaptat nevoilor tale estetice.

Alte servicii

CUM ADUCEM FRUMUSEȚE ÎN VIAȚA OAMENILOR?

AMOO este o clinică de elită în chirurgie plastică, dedicată dezvăluirii frumusetii naturale prin soluţii personalizate şi o abordare completă şi integrată, care sublimează autenticitatea şi unicitatea fiecărei persoane.